Romania

Locuri minunate – „Mediterana” din mijlocul României!

La 30 de km de oraşul Cluj Napoca (Romania), într-o zonă cu dune de nisip din nordul dealurilor Siloşului, în imediata apropiere a comunei Aghireşu, se află un loc minunat ce atrage prin culoarea apei sale: Laguna Albastră.

locuri minunate
Lacul s-a format pe locul unei cariere de nisip, o fostă mină de caolin (argilă albă), ce aparţinea de Exploatarea Minei Aghireşu, unde apa s-a acumulat datorită unor izvoare subterane, dar şi prin reţinerea apei provenite din precipitaţii. De jur împrejurul lacului a crescut stufăriş, iar pereţii de nisip şi pietre calcaroase gălbui, s-au erodat în timp, dând locului o frumuseţe aparte.

Până în anii ’90 aici existau şi peşti, dar în urma unor lucrări din anul 1995, lacul a secat, apoi apa s-a strâns din nou, redând viaţă spectaculoasei Lagune. Se poate ajunge aici fie cu maşina sau trenul, apoi pe jos sau cu bicicleta.

locuri minunate

“Laguna Albastră se află pe lista primelor cinci ‘minuni mioritice ale naturii’ pe care orice turist ar fi bine să nu le rateze, potrivit unui clasament. Lacul, a reuşit să prindă scurtul top alături de Vulcanii Noroioşi, Focul Viu, Podul lui Dumnezeu şi Râpa Roşie.” nota Monitorul de Cluj în 2013.

Ziarul de Cluj publica: „Omul de afaceri Ioan Tecar este noul proprietar al Lagunei Albastre, un loc unic, dar neamenajat din judeţul Cluj. Lacul Laguna Albastră este considerat o minune a României, devenit faimos pentru culoarea albastră, asemenea Mediteranei. Aici, Ioan Tecar intenţionează să amenajeze un complex turistic, cu o investiţie cuprinsă între 15-20 de milioane de euro. Lacul Laguna Albastră a fost apreciat ca fiind cel mai albastru lac din ţară, iar adeseori a fost comparat cu Marea Mediterană.”

locuri minunate

 


Save on your hotel - www.hotelscombined.com
Sursa: travelcity.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *